Casa bunicii din bibliotecă

Am considerat că îndemnul lui Constantin Noica "În cultură nimic nu trebuie pierdut ,totul trebuie transmis şi reînnoit " este de bun augur, mai ales că acum, tehnica a luat o amploare deosebită ,majoritatea tinerilor accesează reţelele de internet nemaifiind implicaţi în cunoaşterea adevăratelor comori ale poporului nostru.
Într-o lume în care totul tinde să se schimbe, în care tehnologiile avansează pe zi ce trece, severinenii, şi nu numai ei, care pătrund în sala de lectură a Filialei Pogany a Bibliotecii Judeţene Mehedinti, au impresia ca păşesc într-un alt veac.Un veac îndepărtat al bunicilor şi străbunicilor, cu miros de liliac proaspăt cules,amestecat cu mirosul scoarţelor de pe ziduri. Însă sunt brusc treziţi din visare atunci cand zăresc computerele, semn ca sunt totuşi în prezent. Am observat că sunt plăcut surprinşi de modul în care am decorat sala de lectură, cu scoarţe, cu costume naţionale, cu mici obiecte de uz casnic din perioada bunicilor noştri. Multora acestea le trezesc nostalgii plăcute şi-i îndeamnă la visare. Am încercat să îmbinăm tehnologia actuală cu tradiţia strămăşească a acestor locuri şi suntem convinşi că cei care părăsesc incinta sălii noastre pleacă cu un sentiment plăcut. Cei care citesc cărţi sau utilizează calculatoarele din sală ne-au spus că se simt altfel la noi, atmosfera fiind încărcată de linişte, de căldură, de....visare.

Copiii au reacţionat cel mai bine atunci cand au văzut colecţia de obicte din lemn sau ceramică folosita de înaintaşii noştri. Mulţi dintre ei nu luaseră contact decât prin intermediul Muzeului cu astfel de obiecte însă diferenţa dintre cele expuse în sala noastă şi Muzeu este faptul că la noi exponatele pot fi manevrate, atinse, mirosite, întoarse pe toate părţile...

Colecţia de obiecte populare româneşti a fost realizată prin donarea acestora de către bibliotecarii Filialei Pogany dar surprinzător, au existat donaţii de mici obiecte şi din partea persoanelor care ne-au trecut pragul. Suntem muţumiţi pentru că numărul utilizatorilor a crescut ( poate si din acest motiv ), suntem mulţumiţi că am găsit o modalitate de promova tradiţiile populare româneşti, suntem mulţumiţi când ei, cei care au nevoie de seviciile noastre, pleacă mulţumiţi şi cu zâmbetul pe buze .
Tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate pentru ca ele să se păstreze vii în mintea si sufletul celor ce simt romaneste.

24 februarie - " Dragobetele " - sărbătoarea tinereţii si a iubirii!

Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau sau faceau Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea.
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se "logodesc" in acesta zi.
Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului".
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii...
Inainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".
Credinta populara româneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul. Asadar: dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cantand in grupuri catre padure sau prin lunci in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase(folosite pentru descantece de dragoste), daca vremea era urata se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.
De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange.
In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e "nascuta din surasul zanelor") si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.
La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.
Comunitatea este foarte interesata de ce se intampla, deoarece inca de pe acum se poate afla la ce nunti vor merge toamna. Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, danseaza, canta, se simte bine fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.
Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.
Pentru toti, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte, nu si pentru cele mari. Deoarece se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat ceilalti, in ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca in zilele cu sarbatori religioase, doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele indraznete care chiar isi doreau sa fie "pedepsite" de Dragobete. Chiar daca mai "pedepsea" femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc.
( Articol preluat de pe site-ul http://www.traditii.ro/)